Animate the Love: Despre iubire, sub toate formele ei, la cea de-a 17-a ediție Animest

Iubirea e o întâlnire mult așteptată. Sau e ceva ce simți atunci când faci ceva cu plăcere. Iubirea e în gesturile mici, în relația cu natura, în speranța că viitorul va aduce soluții pentru problemele de-acum, în dorul de ,,acasă’’, în pauzele de odihnă sau în dorința de a-l vedea pe celălalt zâmbind. Iubirea, sub toate formele ei, este tema ediției cu numărul 17 a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 7 și 16 octombrie, o vom celebra în sălile de cinema din București, urmărind peste 340 de filme sosite din întreaga lume. Printre acestea, 48 de povești cu și despre iubire, vor fi prezentate sub umbrela Animate the Love – temă ilustrată în posterul ediției de artista ucraineană Oksana Kurmaz.

Programul complet și biletele de acces la evenimentele Animest.17 vor fi disponibile în curând, pe platforma festivalului. Cetățenii ucraineni vor avea acces gratuit la proiecții, în limita locurilor disponibile.

După doi ani marcați de evenimente majore, care ne-au impactat nu doar la nivel macro, ci și din punct de vedere personal, Animest celebrează în 2022 întoarcerea la formula care l-a consacrat: 10 zile dedicate filmului de animație, cu proiecții și evenimente speciale organizate în sălile de cinema din capitală, de la care nu vor lipsi invitații speciali – zeci de regizori, producători și animatori sosiți din întreaga lume pentru a-și întâlni publicul din România. 

Animate the Love, mesajul în jurul căruia va fi construită experiența de festival la ediția cu numărul 17, poate fi privit ca un răspuns la adversitățile la care este supusă întreaga lume: pandemie, război, criză economică, schimbări climatice. Iubirea înseamnă, în egală măsură, toleranță, self-love, empatie, sprijin și deschidere față de lumea exterioară, așa cum definește și puterea de a depăși momente dificile sau dorința de a ne accepta unii pe alții, exact așa cum suntem. Și pentru că limbajul iubirii este unul universal, Animest a invitat-o pe artista ucraineană Oksana Kurmaz, mentor în programul SYAA (Sisterhood of Young Animation Auteurs), să ilustreze posterul oficial al ediției. 

„Propunerea Animest m-a găsit în plină criză, în contextul conflictului armat care-mi afectează țara. Am știut exact ce vreau să transmit prin lucrarea mea, pentru că doar iubirea mă ține pe linia de plutire în această perioadă. O resimt puternic în două aspecte importante din viața mea: în activitatea artistică pe care mi-o desfășor ca freelancer (singurul lucru pe care războiul n-a reușit să mi-l ia) și în dorul față de comunitatea mea (prietenii artiști care trăiesc în alte părți ale lumii acum).’’, subliniază Oksana Kurmaz.

Animate the Love – secțiunea tematică în care iubirea devine personajul principal

Directorul și selecționerul Animest Mihai Mitrică, alături de jurnalistul și istoricul de film francez Alexis Hunot, invitat anul acesta la București, s-au lăsat inspirați de tema ediției și au alcătuit un program spectaculos de filme cu și despre iubire. Premiate cu Oscar sau aplaudate la Premiile BAFTA, European Film Awards, Annecy și Clermont-Ferrand, clasice absolute sau producții foarte recente, cele 48 de filme surprind nu doar dimensiunea romantică a legăturilor dintre oameni, ci și prietenia, conexiunea cu natura, grija față de cei mai vulnerabili sau dimpotrivă, relațiile toxice, co-dependența și sacrificiile făcute în numele iubirii.

Cinci lungmetraje care au scris istorie deschid selecția inspirată de tema ediției. Nostalgicii sunt invitați să vadă pe ecranul de cinema iconicul Doamna și vagabondul (r. Clyde Geronimi, Wilfred Jackson, Hamilton Luske, Jack Cutting), iar iubitorii de muzică vor fi cuceriți de Chico și Rita (r. Javier Mariscal, Fernando Trueba, Tono Errando), povestea a doi oameni plini de pasiune care se luptă cu soarta pentru a rămâne uniţi în muzică şi dragoste.

Lista continuă cu Mind Game, filmul cult semnat de artistul japonez Masaaki Yuasa – invitatul special Animest.17, Ethel și Ernest (r. Roger Mainwood) – povestea reală a părinților faimosului autor și ilustrator Raymond Briggs, și My Dog Tulip (r. Paul Fierlinger, Sandra Fierlinger), în care un bărbat descoperă că poate iubi abia atunci când adoptă un câine. 

Peste 40 de scurtmetraje realizate de artiști din întreaga lume, organizate în cinci programe tematice, vor completa experiența Animate the Love, propunând perspective diverse asupra temei centrale. Printre acestea se numără filme multi-premiate ca  La Traversée de l’Atlantique à la rame (r. Jean-François Laguionie, 1979), distins cu Palme d’or, The house of small cubes (r. Kunio Kato, 2008), și The Danish poet (r. Torril Kove, 2006), ambele premiate cu Oscar, Please say something (r. David O’Reilly), câștigătorul Ursului de aur la Berlinala din 2009, Tram (Michaela Pavlatova, 2011) și Amok (r. Balasz Turai), ambele recompensate cu Cristalul Annecy.

Programul de filme scurte I’m a slave for you / Toxic explorează raporturile inegale de putere și relațiile de co-dependență, In the mood for love vorbește despre iubiri improbabile – unele imposibile, iar Love Supreme ne arată că iubirea este o forță extrem de puternică. În programul Love will tear us apart, ea devine complicată și chiar dureroasă, iar în Whole lotta love vorbim despre dragostea pasională și despre manifestările ei fizice. 

Programul complet al ediției va fi disponibil în curând pe animest.ro, dar pentru a savura experiența completă de festival, iubitorii de film de animație își pot achiziționa deja abonamentele Animest.17 de pe https://eventbook.ro/festival/animest.

***

Festivalul Animest este un proiect al Asociației Animest, co-finanțat de Programul MEDIA al Uniunii Europene, Centrul Național al Cinematografiei și Institutul Cultural Român.

Animest.17 este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București afectiv” 2022. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro

Parteneri: Groupama Asigurări, Domeniile Sâmburești, McDonald’s, Studioset, Ogilvy.

Parteneri instituționali: Goethe Institut, Institutul Francez, Institutul Cultural Maghiar, Instituto Cervantes, Ambasada Japoniei, Japan Foundation, UNATC „I.L. Caragiale”.

Parteneri media: Rock FM, AGERPRES, Itsy Bitsy, Radio România Cultural, IQads, Smark, Vice, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, Films in Frame, Observator Cultural, Film Menu, Movie News, LiterNet, Sunt Părinte, Cinefilia, Proanimație.ro, Cinefan, All About Romanian Cinema – aac.ro, AIVImedia.hub, Munteanu

Partener de monitorizare: MediaTRUST